L-am văzut în faţa mea cînd am făcut stînga dinspre Podu Roş către „Ţesătura”. Îndesat, cu mîinile în buzunar şi gulerul hainei de piele îmblănite ridicat, mergea agale pe strada pustie. Arunca priviri curioase în dreapta şi-n stînga, în timp ce încerca să-şi menţină ritmul paşilor.

L-am urmărit timp de vreo trei minute cum încerca să se apropie de tînăra din faţa lui. A văzut maşina poliţiei şi a încetinit prudent, pentru a-i lăsa avans „prăzii”. Din maşină răzbea discuţia celor doi poliţişti care-şi sorbeau cafelele din pahare de plastic. Doar cîţiva metri mă despărţau de ţinta blondă cu poşeta în carouri şi urmăritorul confuz.

Am decis să intru în joc, l-am depăşit pe îndesat tocmai cînd fata se pregătea să facă stînga într-un gang întunecat. Am prins-o de braţ şi am început să-i explic cu voce tare: „Iartă-mă, recunosc că am greşit, hai să mergem acasă”. În timp ce se uita speriată la mine, i-am făcut un briefing rapid: ”Tipu’ din spate ți-a luat urma din Podu Roş. Dacă intri între blocuri, a lui eşti”.

Poliţiştii comentau zgomotos din maşină, evident, la adresa noastră. Tipa se scutură din strînsoarea mea şi-mi aruncă un „Lasă-mă-n pace!” tăios. Ridic din umeri şi arunc un „cum vrei tu” în timp ce ea dispărea pe aleea lăturalnică. Am ajuns la semafor la timp să văd un tip îndesat, cu o poşetă în carouri, traversînd în fugă strada. Poate data viitoare voi reuşi să fiu erou pînă la capăt.