Tocmai ajunsesem acasă de la “parada” din faţa Universităţii. Cînd am intrat în cameră, am sesizat că cineva bătea de zor, ce-i drept, discret, în geam. M-am apropiat uimit de fereastră (stau la etajul 1, deci imi înţelegeţi mirarea). Şi mai mirat am fost de musafirul care se oploşise deja în umila-mi cameră şi bătea disperat în geam, din interior.

Era un fluture imens, mare cît un colibri, care încerca să ajungă la unul din neoanele de pe tavan. Am încercat să-l scot din cameră folosind faldurile perdelei, atent să nu îi ating aripile. Se pare că “ambuscada” perdelei nu l-a speriat prea tare, pentru că m-am trezit cu el de-a binelea în casă, direct în lampa de neon.

După cîteva minute de izbit cu capul în neon şi tavan, s-a aşezat cuminte pe parchet să se odihnească, iar eu am mai adăugat la numărătoare un moment în care îmi pare rău că nu am cameră foto. Exemplarul era notabil: probabil unul dintre cei mai mari din specia lui. Am rezistat impulsului de a-l strivi acolo, pe parchet (ori am avut suflet mare, ori nu voiam să fac mizerie, luaţi-o cum vreţi) şi l-am capturat într-o coală de hîrtie pliată la jumătate.

L-am redat nopţii tot pe geam, la fel cum venise. Şi fiindcă nici o faptă bună nu rămîne nepedepsită, la cîteva minute după plecarea ciudatului musafir mi-a apărut o erupţie pe piele.