Federaţia ”Solidaritatea Sanitară” a transmis, joi, că procedura ”pacientului acoperit” declanşată de Ministerul Sănătăţii pentru depistarea celor care iau şpagă în spitale are un caracter provocator şi nu depistează marea corupţie din sănătate. Sindicaliştii spun că nu lupta împotriva corupţiei îi deranjează, ci modul în care este făcută. Sindicaliştii afirmă că au făcut numeroase propuneri pentru combaterea corupţiei din sistem, însă nu au fost luate în calcul de reprezentanţii Ministerului Sănătăţii. -> Solidaritatea sanitară, vară, 2019

Făceam azi revista presei și, indubitabil, majoritatea știrilor dintr-o zi de duminică sunt despre Corona. Una care a invadat feedurile rețelelor sociale e despre faptul că românii nu își aplaudă cadrele medicale și asta este foarte foarte nașpa, conform păreriștilor șomeri, speriați de faptul că singura destinație deschisă de 1 mai va fi bucătăria.

Dar hai să facem un exercițiu mental să vedem de ce nu aplaudă românii ca focile personalul din sistemul medical.

Nimeni nu ar trebui aplaudat pentru că își face treaba pentru care a fost instruit și pe care și-a ales-o în cunoștiință de cauză, mai ales când vine vorba de un post finanțat din bani publici. Nu doctorii, nu pompierii, nu polițiștii, nu militarii. Nimeni. Știai cum o să arate viața ta în zile normale și în situații de urgență? Perfect, deal with it. Nu știai? Dă-ți demisia și pleacă acasă imediat, caută-ți altceva de făcut în viață, pentru binele tuturor.

Aplauzele nu țin de cald, nici de echipament de protecție cum nici like-urile nu țin de foame prostituatelor modelelor pe Instagram. Personalului medical nu-i trebuie aplauze, cântece sau alte forme de efuziune, îi trebuie punctual echipament de protecție, dezinfectant, ture predictibile și testare frecventă. Deși la faza cu testele nu am auzit pe nimeni să ceară așa ceva înainte de Domnul Nostru Covid, pe vremea când personalul medical aducea nosocomiale pe telefoanele mobile și pe care apoi ”uitau” să le raporteze.

Dar vai, Botezatu,

vor spune cititorii ultragiați,

cum poți privi din perspectiva asta? Oamenii din prima linie sunt adevărați eroi, luptă pe de o parte cu boala, iar pe de altă parte cu incompetența sistematizată din sistemul sanitar, condus de decenii de combinatori, căpușe și lipitori.

Păi bine, nene, dar de ce nu v-ați luptat cu sistemul din care sunteți parte pe vreme de pace, când aveați ocazia să schimbați ceva? S-a ieșit la proteste constant de fiecare dată când s-a solicitat măriri de salarii sau sporuri, dar nu și pentru faptul că pacienții sunt nevoiți să împartă patul cu un alt pacient, sau că trebuie să-și aducă medicamente de acasă ca să nu moară. Un fel de #dăiînpulamea de săraci, dacă vor condiții de hotel să meargă la privat.

Jaful sistematizat din sistemul de sănătate s-a făcut cu complicitatea fiecăriua dintre voi, că ați asistat pasiv la combinații, că ați fost complici direcți la plic, sau că ați luat din ce aduceau bolnavii de acasă, hienelor.

Personalul înalt calificat, dumnezeii cotidianului, în fața cărora muritorii sunt absolut zero, nu are nevoie de acolade ca să-și facă treaba.

Dar, dacă vreți să mulțumiți cuiva din ”linia întâi” zilele astea, aplaudați meseriile mai puțin sexy, care n-au avut niciodată parte de sentimentul de importanță în viața voastră: oamenii care vă ridică gunoiul și care lucrează DE ZECI DE ANI fără echipamente de protecție, fără testare și care fac leptospiroză cu nemiluita. Sau pe cei de la Glovo, pe care îi țineți pe stradă fiindcă nevoile voastre de bază includ hamburger de la crâșma X și cafea de “brewery”.

Așa că, stimați prieteni, făceți-vă bine treaba pentru care sunteți plătiți și poate vă iertăm pentru complicitatea la plic, pentru malpraxis, pentru felul cum vă itați la noi de sus când ajungem la voi în cele mai vulnerabile momente din viața noastră. Poate vă iertăm pentru cum ne tratați bunicii, părinții și copiii. Poate vă iertăm pentru felul important în care arătați că sunteți ocupați.

Salvați, vă rog, aplauzele pentru aterizările de la Wizz și Blue.

Poză de Markus Spiske luată de pe Unsplash