Marţi seara, ora 18. Ies de la munci şi o apuc tîrîş spre casă. Ca niciodată, iau drumul spre Alexandru prin faţa clădirii SRI. Pînă aici, nimic anormal, clădirea SRI era tot acolo, staţi liniştiţi.

Am rămas însă mut cînd am ajuns în faţa Halei Centrale şi a trebuit să dau piept cu un puhoi de oameni care tropăia voios spre scena din faţa Palatului Culturii. Pînă la primărie am făcut aproape 20 de minute, despărţite în secunde infernale: din spate urla muzica, din faţă venea potopul de oameni, iar din laterale, aşisderea.

După o oră şi ceva de strecurat prin mulţime, ajung acasă, mai precis în faţa magazinului Olimp. Din nou, stupoare: mini-marketul care gemea de obicei de oameni era gol. Pustiu. Casieriţa de serviciu (sau de sacrificiu, fiindă n-a putut fi prezentă la chiolhanul Sfintei) se uita cruciş la mine, singurul client rătăcit printre rafturi.

Nu sunt un cîrcotaş. Dimpotrivă, nu mă stresează faptul că stăm călare în 28-ul blestemat de dimineaţă, nu mă deranjează că stau la cozi infernale pentru că un nene pensionar nu găseşte banii potriviţi, nu mă deranjează absolut nimic. A, nici nu sunt creştin înfocat.

Ce mă scoate din minţi e faptul că lumea se înghesuie la o sărbătoare care se vrea religioasă pentru a bea, mînca sau scuipa o coajă de seminţe cu prietenii în centru. Mă deranjează că românul e prost şi face de 2 ori pe an ce ar putea face în fiecare week-end: să iasă la o bere sau la un grătar cu prietenii, să socializeze, sau pur şi simplu să caşte gura prin oraş.

E festivalul Iaşului, să ieşim la băut. E Crăciun, să mîncăm pînă ne ia salvarea. Bine aţi venit la Iaşi, oraş european. Distanţa pînă la Viena: 822 Km, pînă la Paris: 1980 Km, iar pînă la Londra, 2070 Km. Pînă la civilizaţie e însă un drum mult mai lung.