Înapoi la blog

Conexiune antistres

TABLETĂ

2 min read
Conexiune antistres

Între două pliante care te invită să te re-abonezi la Romtelecom voce ca să ai parte de Cosmote moca, băieţii de la sus-menţionata companie au pus-o de un site antistres. Respectiva locaţie virtuală te întîmpină cu un manechin (EMO?) urît ca noaptea, căruia ţi se recomandă să-i cari pumni sub sloganul “anti-stresu’ “.

Pe lîngă faptul că mi se pare absolut aberant să baţi pe cineva pentru a scăpa de stres, fie el şi o lighioană mică şi verde de pe altă planetă, mai am o problemă personală şi cu rezultatele sondajului lui Peşte Romtelecom: se pare că sursa principală de stres e lucrul prelungit la birou. De acord, însă numai dacă şi la serviciu ai celebra conexiune de căcat minune numită ClickNet.

Îl întrebăm pe Makay ce părere are el, stimabilul abonat de ClickNet, despre calitatea serviciilor Internet, sau despre cîţi bani i-au luat ultima oară cei de la Suport ca să-i rezolve o problemă elementară legată de însuşi accesul la resursele reţelei?

În concluzie, intraţi pe site (dacă puteţi, bineînţeles) şi închipuiţi-vă că biata creatură e ultimul funcţionar “ghişeist” care şi-a bătut joc de voi, fie că v-a pus pe drumuri, fie că v-a pus să scoateţi extra money din buzunar.

Merge cafteala, frate?

Update: văd că şi Cris a scris despre subiect, ceva mai relaxat însă. Probabil o fi cărat cîţiva pumni înainte. Geez, chiar merge :)